ASPP (Iași)

Sigla noua 135

ASPP se prezintă ca o asociație a studenților şi absolvenţilor de psihologie și pedagogie, ce  dorește să le ofere acestora posibilitatea de a-și descoperi și dezvolta la maxim atât potențialul intelectual, cât și abilitățile, competențele profesionale, într-un cadru stimulativ și amical. De asemenea, asociația noastră reprezintă cu interes și luptă pentru drepturile studenților de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educaței Iași, participând activ la dezvoltarea procesului și mediului educațional.

Ne plac psihologia, pedagogia și dezvoltarea personală, scopul nostru fiind de a le promova pentru a împărtăși pasiunea noastră. Facem asta pentru toată lumea, proiectele noastre având deschidere pentru persoanele de toate vârstele și ne dorim ca fiecare să învețe ceva din participarea la proiectele noastre, să se dezvolte și să rămână cu o amintire frumoasă.

Ne place voluntariatul, pentru că suntem oameni pro-activi. Suntem oamenii ce se unesc pentru un scop comun și ajungem să ne identificăm prin aceleași idei și valori. Facem ceea ce facem, fiind că suntem conștienți de aptitudinile, deprinderile și potențialul nostru, acestea conturându-se în calitatea proiectelor pe care le desfășurăm.

Suntem dornici să motivăm și să-i provocăm pe oameni să ceară de la viață mai mult decât poate aceasta să ofere. Vrem să „trezim” adevăratul potențial din fiecare om care vine la noi, ne ascultă și participă cu noi la evenimente, fie el membru sau un simplu om.

Proiecte tradiționale ASPP, ca „Seara Filmului Psihologic”, ”Psihologia Sub Lupă” sau „Braining Days” creează cadrul ideal pentru îndeplinirea scopului și a obiectivelor noastre.

Dacă vrei să iei legătura cu noi, ne poți găsi aici:

facebookinstagram